Obiectivele Laboratorului de Control Doping din România :
a) prevenirea şi combaterea fenomenului de dopaj în scopul practicării unui sport curat şi protejării sănătăţii sportivilor şi a populaţiei generale prin efectuarea analizelor de control doping cu grad înalt de acurateţe pentru probele recoltate de la sportivi, în competiţie şi în afara competiţiei, în conformitate cu prevederile internaţionale în domeniu, şi raportarea de rezultate valide bazate pe date probatorii fiabile;
b) susţinerea şi dezvoltarea fundamentului ştiinţific al controlului doping prin programe de cercetare şi dezvoltare;
c) dezvoltarea instituţională în vederea implementării politicilor internaţionale şi naţionale adoptate în domeniu.